Vara torida a coborat peste Bucurestiul strabatut de lucrarile de modernizare stadala. Gropile pline de gunoi si de moloz ranjesc la tine in lumina stralucitoare a soarelui ce arunca spre pamant raze aducatoare de cancer si de moarte. Cainii vagabonzi se descompun incet dar sigur langa gardurile darapanate din mahalaua capitalei. Blana lor mancata de raie si acoperita de muscaturi si de urme de incaierari pare sa vrea sa se dezlipeasca de carnea incinsa a animalului.
Frunzele copacilor se ingalbenesc si mor, dar acest lucru nu este o avertizare a venirii toamnei ci doar o consecinta a ariditatii. Praful se ridica de pe soselele strabatute in mare viteza de tiruri conduse de brute ce o claxoneaza in nestire pe tanara vulgara pe langa care trec.
Privesc strada bucuresteana cu ochi critici. Vad toate tipurile de oameni. Vad tineri ce asuda din greu in haine decente: tricouri, camasute, dar si fiinte vulgare imbracate in petice multicolore cumparate de la taraba din colt, purtand cu mandrie sigla Nike sau o puma ostentativa. O data cu venirea caniculei (cuvant iubit de toate canalele de stiri) oamenii renunta la majoritatea invelisurilor exterioare. Prima data dispar hainele si astfel apar pe toate drumurile burti transpirate, umflate de bere, scoase cu mandrie la inaintare de chipuri nerase si buhaite, ceea ce arata ca si bunul simt a cedat si el fara de lupta. Ultima bruma de umanitate dispare si ea, lasand loc liber sunetelor dezarticulate, traduse prin injuraturi care mai de care mai originale
Si astfel “omul” ramane gol. Un animal periculos, tarandu-si existenta gelatinoasa prin mijloacele de transport in comun.
Bacovia ar fi fugit ingrozit de ce scrie acolo sus. Nu stiam ca am o prietena simbolista convinsa. In mare parte e adevarat ce scrie acolo, mai putin partea cu cainii descompunandu-se. D-aia n-am pe aici, poate pentru ca s-au apucat sa asfalteze…
PS: fiintele vulgare se pot incadra lejer intr-o singura categorie. Le spunem manelisti.
Poate nu ai caini pentru ca s-au refugiat toti in cartierul meu (nu dau nume… loc important). Ii vad in fiecare zi iar noaptea urletele lor ma fac sa ma simt ca intr-un loc bantuit. Probabil ca asa isi manifesta durerea provocata de rani si de lipsa unui loc al lor. Se numesc vagabonzi si chiar si oamenii care se induioseaza de soarta lor ezita sa-i ia in casa. Decat discutii interminabile despre cainii vagabonzi, difuzate pe toate posturile de televiziune, mai bine s-ar face ceva concret: aziluri pentru ei sau alte solutii pe care nu le enumar pentru ca nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Oricum orice e mai bine decat sa fie lasati la voia intamplarii in jungla de beton.
Desi m-am chinuit din rasputeri sa gasesc un contraargument valid pentru PS-ul tau nu am reusit. Probabil pentru ca este seara si sunt obosita. Nu imi plac generalizarile si, deci, o sa-mi pastrez o rezerva cu privire la fiintele vulgare. Poate nu toate asculta acea anti-muzica numita manele, unele dintre ele nu asculta nimic.
<>
“Omul” nu e gol deloc. El este umplut cu acel amestec contradictoriu de ratiune si instincte. De aceea este si asa de urat, fie ca-l privim prin prisma instinctului sau prin cea a ratiunii. Ca animal e prea inteligent iar ca fiinta superioara e prea inrobit de instincte. Omul nu e altceva decat o fiinta la care instinctele domina ratiunea, o fiinta plina de sentimente, generate tocmai de dominatia instinctelor asupra ratiunii. Pe scurt “omul” pare a fi o fiinta incomplet evoluata dar in mod paradoxal cu evolutia stopata brusc, in mod artificial, de o interventie din exterior. Fara o alta interventie externa continuarea acestei evolutii nu e posibila, deci, in sens biblic, “omul” trebuie “mantuit” adica, in conformitate cu sensul cuvantului in limba romana, trebuie “terminat”. Numai terminarea evoulutiei umane ar putea aduce cu sine “salvarea”, dar din cele scrise in Biblie reiese ca acest lucru fie este indezirabil fie nu e posibil decat pentru un numar foarte mic de oameni. Omul este o fiinta absurda din punct de vedere al evolutiei naturale, este un amestec de “creatie” si “evolutie”, este un “avorton” expulzat de “uterul” divin si, ca orice avorton, de regula nu e viabil. Cam asa pare specia umana vazuta prin prisma evolutiei sale trecute si viitoare.
Şi a zis Domnul: “Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut”.
Nu ma refeream la un gol interior. Ai dreptate, Atticus, omul e plin de contradictii, sentimente, ambitii personale, dorinte. Eu ma refeream la un gol exterior cauzat de absenta “invelisurilor”: haine, bun simt etc. Din aceasta cauza omul apare la fel de expus ca un animal, ceea ce si este. Evolutia nu este stopata in cazul oamenilor ci este doar natural lenta. Schimbarea este continua dar poate insesisabila la nivelul unei vieti umane. Dovada stau numeroasele descoperiri stiintifice din ultimul secol. Suntem pe cale sa aflam taine neinchipuite despre aceasta lume. Poate ca acest lucru ne va duce in pragul autodistugerii, dar trebuie sa stim. Cea mai mare problema a noastra este nesiguranta. Am fost lasati inca de la inceputul lumii intr-o bezna a nestiintei ce inca ne macina. Trebuie sa credem si sa nu cercetam. Dar avand posibilitatea de a cauta raspunsuri este imposibil sa ne infranam curiozitatea. Oare acest lucru ne va distruge? Cu toate ca articolul meu a sunat pesimist, am incredere ca omenirea mai are o sansa si la viata si la intelepciune.
Amestecul dintre instince si inteligenta confera umanitate omului. Daca ar fi doar inteligenta am fi roboti, daca ar exista doar instincte am fi animale. Dar suntem oameni si trebuie sa ne impacam cu acest statut. Oamenii nu sunt urati daca sunt priviti in ansamblu, dar trebuie sa fie acceptate contradictiile evidente. Exista o doza de animalitate generata atat de anumite conditii de viata, cat si de instinct. Pentru unii viata a fost prea grea pentru a nu lasa urme adanci. Unele cazuri tin de patologic si este un domeniu prea putin sondat, chiar si la un secol dupa moartea lui Freud.
Tocmai “umanitatea” lui este ceea ce il urateste pe om. Reprezinta puricii din blana cainelui. E natural, e normal ca un caine sa aiba purici dar tocmai acest lucru il face neplacut ca tovaras de locuinta.
Nu e vorba de inteligenta ci de ratiune. Ea, ratiunea, nu se impaca si se lupta cu instinctele, nu inteligenta. Daca ratiunea ar domina instinctele am fi intelepti si, desigur, niste fiinte mult mai usor de suportat. Cazul ideal, doar ratiune fara instincte deloc, fiind ideal nu exista si nu poate exista in Univers, dar dominatia ratiunii asupra instinctelor cred si sper ca este posibila, din pacate nu pe planeta noastra.
Oamenii sunt urati tocmai daca sunt priviti in ansamblu. Pe bucatele, considerand doar anumite aspecte ale caracterului lor si ale comportamentului lor in raport cu ceilalti oameni si cu mediul inconjurator, putem gasi si elemente pozitive, uneori chiar meritorii sau, de ce nu, inaltatoare, capabile sa stimuleze ceea ce e bun in fiinta umana. De pilda modul in care unii oameni conlucreaza cu ceilalti si chiar se jertfesc pe sine in lupta cu fortele oarbe ale naturii. Dar chiar si in astfel de situatii se gasesc unii, cu ratiunea sufocata de instinctele excesiv de puternice, sa comita acte reprobabile dar perfect explicabile prin prisma instinctului. Instinctul nu e bun, nu e rau, e doar natural dar, de cele mai multe ori, vine in contradictie cu ratiunea. Privite din perspectiva ei, cele mai multe dintre instincte sunt rele iar evolutia normala a unei specii ar fi aceea in care pe masura ce ratiunea se dezvolta, instinctele slabesc. Nu e cazul speciei noastre.
Ce ne facem insa cu sentimentele, definitorii pt. “umanitatea” noastra?
Aparute ca urmare a ascendentului materiei asupra spiritului (considerate din pct.ved. filozofic), adica a materiei vii inferior organizate asupra bietei pojghite de materie cenusie, sentimentele ne fac umani, prin urmare ne fac “urati”. Ele sunt reponsabile de toate relele pe care oamenii le savarsesc unii asupra altora si asupra mediului inconjurator. E drept ca fara ele am fi fazi, nesarati, ca o mancare necondimentata dar, ca si in cazul culinar, am fi probabil mai “sanatosi” din punct de vedere social. N-am produce “ulcere” si alte fenomene “digestive” neplacute. Asta e problema cu sentimentele: nu se impaca cu viata sociala, o agita inutil, o contorsioneaza, o perturba, intr-un cuvant. Un individ doldora de sentimente, cu o viata sentimentala bogata in care iubirea, ura, invidia, gelozia, furia etc. se amesteca intr-un vartej multicolor, poate fi un tip pitoresc, asemenea unui bun personaj principal de roman. In societate insa un astfel de ins reprezinta un element perturbator, un factor de destabilizare, dand nastere frecvent la situatii conflictuale, deloc benefice pt. buna functionare a ansamblului social. Cam tot ceea ce poate parea bun in raport cu individul devine daunator atunci cand e raportat la societate. Societate care are un pronuntat caracter rational si, logic, este afectata negativ de tot ce e instinctiv.
“Pornirile instinctive ca si sentimentalitatea dezmatata sunt aspecte urate ale vietii.” Mihai Ralea
“Poate ca sentimentele sunt cele mai cumplite arme pe care le poate folosi omul ca sa-si loveasca adversarul.” Honore de Balzac